|









|
Indiferent
de vārstă sau de etapa din viaţă īn care ne aflăm, cu toţii avem
nevoie de atingerea semenilor noştri, de acea tandreţe şi grijă care
să ne arate că nu suntem singuri. Suntem făpturi simţitoare şi fără
căldura atingerii care să ne lege de cei din jur şi să ne
liniştească, suntem privaţi de una dintre modalităţile vitale de
comunicare, de dăruire şi acceptare.Unii oameni consideră masajul
un lux şi apelează la el doar īn situaţii de mare nevoie. Dar ţinānd
cont de presiunile exercitate de societatea modernă, şi īndeosebi de
creşterea frecvenţei bolilor provocate de stres, terapiile prin
atingere ar trebui să devină parte integrantă a vieţii cotidiene şi
să fie recunoscute ca o componentă preţioasă a medicinii preventive.
Din cele mai vechi timpuri,
oamenii au căutat mijloace ajutătoare ca să vindece sau să uşureze
suferinţele şi durerile lor. Au utilizat proprietăţile terapeutice
primare ale apei, luminii solare si ale mişcării. Cel mai probabil
este că aplicarea iniţială a masajului a fost un gest instinctiv,
rezultat prin experienţa imediată a proprietăţilor curative ale
acestuia. Oamenii au observat că gestul de netezire, fricţionare şi
frămāntare ale diferitelor părţi ale corpului uman poate aduce
remedii pentru stările organismului, afectate de boală, lovite sau
rănite.
Se poate afirma deci că
masajul, ca disciplină curativă, a apărut īntr-o manieră oarecum
simultană la popoarele lumii, īn paralel cu dezvoltarea celorlalte
ramuri ale medicinii populare, şi asta īncă din vremea culturilor
primitive.
|








 |